Rapid a disputat aseară, în Antalya, primul joc din cadrul turneului amical la care participă. Giuleștenii au încheiat la egalitate, 0-0, partida cu Istanbul BB, locul 9 în prima ligă turcă, dar Marius Șumudică a luat câteva decizii care au surprins pe toată lumea.
Astfel, lui Mircea Bornescu i-a venit rândul să fie titular în poarta giuleștenilor, după gafa și eliminarea lui Dani Coman de la Bistrița. Și cum un bine nu vine niciodată singur, „Pepe” a mai avut parte de o surpriză plăcută: Marius Șumudică i-a oferit banderola de căpitan, chiar dacă pe teren se aflau și Lazăr, liderul de drept, și Spadacio, al doilea în ierarhie, și Marius Constantin, a treia opțiune stabilită la începutul sezonului. Primul și-a pierdut dreptul deoarece nu-și prelungește contractul, Spadacio pentru că s-a certat cu conducerea, iar Constantin din cauza gesturilor imature făcute în ultimul timp.
Spadacio, al doilea vârf
Altfel, tehnicianul giuleștenilor a fost nevoit să-l folosească pe Nicolae Grigore ca fundaș dreapta, Lazăr a fost titularizat, deși pare să fie pedepsit în jocurile din Liga I, iar Spadacio a fost încercat al doilea vârf, în spatele lui Herea. În ceea ce privește jocul în sine, Rapid a controlat partida, a avut un penalty neacordat în minutul 40 și a bifat cele mai multe ocazii, în condițiile în care turcii au jucat cu cea mai bună echipă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER